Duminică, 2017-11-19, 11:21 AM
Bine aţi venit Vizitator

Site-ul meu

Blog

Acasă » 2014 » Septembrie » 29 » Judecam...
10:03 AM
Judecam...

Judecăm şi criticăm. În fiecare zi. Pe oricine.
Părem mai buni atât în ochii altora, cât şi în oglindă atunci când emitem câte o părere dezaprobatoare faţă de câte cineva.


De multe ori habar n-avem despre ce este vorba în ecuaţie, dar pentru simplul fapt că vrem să facem front comun cu câte cineva, aruncăm săgeţi către necunoscuţi.


Pentru că putem. Şi pentru că vrem neapărat să participăm activ la dramele altora.


Suntem o rasă devoratoare de drame.


Nu neapărat să ajutăm, necesită prea multă muncă, plus că riscăm să ni se întoarcă spatele dacă îi spunem bunului nostru prieten tulburat ceva de genul - “Greşeşti dragul meu, o judeci greşit pe soţia ta, eu din ce mi-ai povestit înţeleg cu totul altceva decât tine. Eu înţeleg că şi ea este rănită de atitudinea ta, şi că dacă îţi strigă că s-a săturat să te vadă în fiecare zi încruntat şi să o tratezi ca pe o mobilă - probabil că exact asta vrea să îţi spună. Fă ceva în sensul ăsta înainte să o cataloghezi drept curvă şi să o trimiţi la origini, că i s-a urât cu binele, doar tu îi aduci bani în casă..”


Ne vine mai simplu să îl aprobăm pe bietul prieten, pentru că oricum nu este problema noastră să facem lumină între ei, plus că niciodată n-am suportat-o pe nenorocita aia de nevastă-sa, cu parfumul ăla al ei ce lăsa dâră, picioarele alea până-n gât, poşetele ei Prada, şi să-i spună ea la Cucu’ că gătea în fiecare zi cu manichiura aia impecabilă, aşa cum o tot lăuda şi tăntălăul ăsta de amic, pe care oricum l-am pierdut în momentul în care a apărut ea, şi care oricum este mult mai amuzant de unul singur..


Şi îl aprobăm cu o neruşinare crasă. “Da... curva naibii... clar şi-a gasit un sponsor mai potent financiar, că altfel ce naiba îi lipsea??? Lasă dragă, că viaţa merge înainte... ai să-i arăţi tu ei! O să plângă ea după un fraier ca tine!”
A fost un simplu exemplu.


Noi judecăm tot. Criticăm orice. Pe florăreasa de la colţ, pe unchiul de la sat, pe tipa de la televizor, pe copilul vecinei de la 3, pfff.... pe vecina de la 3... (ce mamă de toată jena... păi l-aş mai îmbrăca eu pe răzgâiatul ăla de fiu-su numai în Nike şi Adidas... vai -şi-amar... l-aş bate de trei ori pe zi şi l-aş hrăni odată...)


Felul în care criticăm spune de fiecare dată câte ceva despre noi.

Şi... surprinzător sau nu... nu spune nimic bun.. dacă spun că n-aş face niciodată nu-ştiu-ce, nu înseamnă că sunt mai bun, înseamnă doar că mă simt superior, nejustificat.
Şi mai înseamnă că mă critic pe mine. Fiecare judecă după propriile filtre. Aşadar, faptul că simt nevoia să critic pe cineva sau ceva, la nivel subliminal este explicat de nevoia de a reproşa acel lucru... cui crezi? Chiar mie!


Ca să nu mai vorbesc de filtre... filtrele noastre sunt tare jegoase uneori... Nu prea ne place să facem curăţenie în baza de date proprie, şi deci adunăm de-a lungul anilor paraziţi (frustrări, complexe, limitări, etc..)...
Prin filtrele infestate nu are ce să treacă bun sau sănătos... Înţelegi ideea?


Şi apoi... ferească Dumnezeu să ne judece pe noi... Păi ce? Ştie el sau ea ceva despre viaţa mea, sau cum sunt eu de fapt, ca să îşi permită să îşi dea cu părerea ???!


Şi - evident - avem nevoie de susţinători care să ne valideze cauza... „Ia uite şi la pamfleta aia ce a putut să-mi spună! Păi EA vorbeşte?? Ea care are atâtea bube-n cap?!”


Orbiţi de dragoste de sine, vom prefera aplaudaci, care să ne susţină cauza, chiar dacă ea nu este neapărat una validă..
Ăsta este cercul vicios din care este greu spre imposibil de ieşit...

Pentru că implică un efort de voinţă şi de renunţare.
Renunţare la un Ego care îşi urlă prezenţa în fiecare clipă, şi ne „lucrează” perfid... Pare să fie de partea noastră de fiecare dată, şi asta îl face de nepotolit...


Vizualizări: 197 | Adăugat de: Angeoudemon | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Septembrie 2014  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930
Arhiva materialelor
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Statistici

    Total online: 1
    Vizitatori: 1
    Utilizatori: 0
    Copyright MyCorp © 2017