Duminică, 2018-02-18, 10:05 AM
Bine aţi venit Vizitator

Site-ul meu

Director de articole

Acasă » Articole » CARTEA SPIRITELOR

CARTEA 1 - Cap.3 - CREATIA

 


1. Facerea lumilor.

Universul cuprinde infinitatea lumilor văzute şi a celor nevăzute, totalitatea entităţilor însufleţite şi neînsufleţite, totalitatea astrelor ce se mişcă în spaţiu precum şi fluidele ce umplu acest spaţiu.

 

37. Universul a fost creat, sau există dintotdeauna ca şi Dumnezeu?

         „Fără îndoială, nu s-a putut face de unul singur, căci dacă ar fi fost etern ca şi Dumnezeu nu ar fi putut fi opera lui Dumnezeu”.

         Raţiunea ne spune că universul nu s-a putut crea de la sine şi, neputând fi opera hazardului, trebuie să fie opera lui Dumnezeu.

        

38. Cum a creat Dumnezeu universul?

         „Într-un cuvânt, prin Voinţa Sa. Nimic nu ilustrează mai bine această voinţă atotputernică decât frumoasele cuvinte ale Genezei: „Dumnezeu a spus: Să fie lumină! şi se făcu lumină”.

       

39. Putem cunoaşte modul deformare a lumilor?

         „Tot ce se poate spune, şi ceea ce puteţi înţelege, este că lumile se formează prin condensarea materiei răspândite în spaţiu”.

 

40. Ar fi cometele, aşa cum se concepe acum, un început de condensare a materiei şi de lumi pe cale de formare?

         „Exact, dar ceea ce este absurd, este să crezi în influenţa lor. Vreau să spun influenţa care li se atribuie în mod vulgar, căci toate corpurile cereşti au partea lor de influenţă în anumite fenomene psihice”.

        

41. O lume complet constituită poate dispărea şi materia ce o alcătuieşte se împrăştie din nou în spaţiu?

         „Da, Dumnezeu reînnoieşte lumile tot aşa cum reînnoieşte entităţile vii”.

        

42. Putem cunoaşte durata de formare a lumilor: a pământului, de exemplu?

         „Nu pot să-ţi spun, căci singur Creatorul o ştie, şi doar un biet nebun poate pretinde că ştie numărul secolelor necesare acestei creaţii”.

        

2. Formarea entităţilor vii

        

43. Când a început să fie populat pământul?

         „La început totul era haos; elementele era amestecate. Puţin câte puţin, fiecare lucru a căpătat locul său, atunci au apărut entităţile vii adaptate stării de atunci a globului terestru”.

        

44. De unde au apărut fiinţele vii pe pământ?

         „Pământul închidea germenii care aşteptau momentul favorabil pentru a se dezvolta. Principiile organice se adunară de îndată ce încetă forţa ce le ţinea depărtate, şi ele formară germenii tuturor fiinţelor vii. Germenii rămaseră în stare latentă şi inertă, asemenea crisalidelor şi seminţelor plantelor până în momentul propice ecloziunii fiecărei specii; atunci, entităţile din fiecare specie se adunară şi se multiplicară”.

        

45. Unde erau elementele organice înainte deformarea pământului?

         „Se găseau, ca să spunem aşa, în stare de fluid în spaţiu, în mijlocul Spiritelor, sau pe alte planete, aşteptând vremea pământului pentru a începe o nouă existenţă pe o planetă nouă”.

         Chimia ne prezintă moleculele corpurilor organice unindu-se pentru a forma cristale de o regularitate constantă, specifică fiecărei specii, de îndată ce există condiţiile cerute. Cea mai mică tulburare a acestor condiţii este suficientă pentru a împiedica reunirea elementelor sau, cel puţin, dispunerea regulată ce constituie cristalul. De ce n-ar fi la fel şi cu elementele organice? Conservăm ani de zile seminţele plantelor şi animalelor care nu se dezvoltă decât la o temperatură dată şi într-un mediu propice; s-au văzut grăunte de grâu germinând după mai multe secole. Există în aceste seminţe un principiu potent de vitalitate care nu aşteaptă decât o circumstanţă favorabilă pentru a se dezvolta.

         Ceea ce se petrece zilnic sub ochii noştri n-ar putea exista tocmai de la începuturile planetei noastre? Constituirea entităţilor vii ieşind din haos prin însăşi forţa naturii micşorează cu ceva grandoarea lui Dumnezeu? Departe de aceasta, ea răspunde mai bine ideii ce ne-o facem despre puterea sa exercitându-se asupra unor lumi infinite prin legi eterne. Teoria nu rezolvă, este adevărat, problema elementelor vitale, însă Dumnezeu are tainele sale şi impune limite cercetărilor noastre.

        

46. Se mai află încă fiinţe care se nasc de la sine?

         „Da, dar germenele primar există deja în stare latentă. Sunteţi neîncetat martori ai acestui fenomen. Ţesuturile omului şi ale animalelor nu conţin germenii unei multitudini de bacterii care aşteaptă fermentaţia de putrefacţie necesară existenţei lor? Este o mică lume ce dormitează şi se creează”.

        

47. Oare specia umană se găsea printre elementele organice conţinute de globul terestru?

         „Da, şi ea a venit la timpul său; ceea ce a făcut să se spună că omul avea să fie format din lut.

        

48. Putem cunoaşte perioada apariţiei omului şi a altor fiinţe pe pământ?

         „Nu, toate calculele voastre sunt simple himere”.

        

49. Dacă germenii speciei umane se găsesc printre elementele organice ale pământului, de ce nu apar de la sine oamenii ca în perioada începutului?

         „Principiul lucrurilor aparţine lui Dumnezeu; totuşi se poate spune că oamenii, odată răspândiţi pe suprafaţa pământului, au absorbit elementele necesare formării lor pentru a le transforma potrivit cu legile reproducerii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru diferitele specii de fiinţe”.

        

3. Popularea pământului. Adam

        

50. Specia umană a început printr-un singur om?

         „Nu; cel pe care voi îl numiţi Adam nu a fost nici primul, nici singurul care popula pământul”.

        

51. Putem şti în ce epocă a trăit Adam?

         „Aproape de cea pe care aţi stabilit-o, cam cu patru mii de ani înainte de Christos”.

         Omul pe care tradiţia l-a păstrat sub numele de Adam a fost unul dintre cei care au supravieţuit, într-o anumită regiune, după marile cataclisme ce au zguduit scoarţa pământului în diverse epoci, şi a devenit strămoşul unei seminţii de oameni care trăiesc şi astăzi. Unii îl consideră pe Adam un mit sau o alegorie personificând primele vârste ale omenirii.

        

4. Diversitatea raselor umane

        

52. De unde vin diferenţele psihice şi morale care disting varietatea raselor de oameni pe pământ?

         „Climatul, viaţa şi obiceiurile. Este ca în cazul a doi copii de la aceeaşi mamă care, crescuţi departe unul de altul şi în mod diferit, nu vor semăna de loc din punct de vedere moral”.

        

53. Omul a luat naştere în mai multe puncte de pe glob?

         „Da, şi în diverse epoci, aceasta fiind una din cauzele diversităţii raselor; apoi oamenii, dispersându-se în diferite zone climaterice şi amestecându-se cu alte rase, au format noi tipuri umane”.

 Aceste diferenţe conduc la specii distincte?

         „Cu siguranţă, nu toate sunt din aceeaşi familie: oare diferitele varietăţi ale aceluiaşi fruct le împiedică să aparţină aceleiaşi specii?”

        

54. Dacă specia umană nu-şi trage obârşia dintr-un singur om, n-ar trebui ca oamenii să înceteze în a se privi ca fraţi?

         „Toţi oamenii sunt fraţi întru Dumnezeu, deoarece sunt animaţi de spirit şi tind către acelaşi scop. Voi luaţi întotdeauna cuvintele ad litteram”.

        

5. Pluralitatea lumilor

        

55. Oare toate planetele din spaţiu sunt locuite?

         „Da, şi omul pământean este departe de a fi, aşa cum pretinde, primul în inteligenţă, în bunătate şi în perfecţiune. Există totuşi oameni care se cred foarte importanţi, şi care îşi închipuie că micuţul glob pământesc este singurul privilegiat cu fiinţe gânditoare. Orgoliu şi vanitate! Şi ei cred că Dumnezeu a creat universul doar pentru ei”.

         Dumnezeu a populat lumile cu fiinţe care concură la scopul final al Providenţei. A crede că suntem singurele fiinţe în univers, înseamnă a pune la îndoială înţelepciunea lui Dumnezeu care nu a făcut nimic inutil; el a dorit să fixeze acestor lumi un scop mai serios decât acela de a distra privirea noastră. Nimic de altfel, nici în poziţie, nici în volum, nici în alcătuirea fizică a pământului, nimic nu poate să ne facă să presupunem în mod rezonabil că globul terestru este singurul ce are privilegiul de a fi locuit, excluzând atâtea mii de lumi asemănătoare.

        

56. Este alcătuirea fizică a diferitelor planete pretutindeni aceeaşi?

         „Nu; ele nu se aseamănă de loc”.

        

57. Alcătuirea fizică a lumilor nefiind identică, se poate presupune pentru entităţile care le locuiesc o structură diferită?

         „Fără îndoială, aşa cum peştii sunt făcuţi să trăiască în apă şi păsările în aer”.

        

58. Sunt lumile cele mai depărtate de Soare private de lumina şi de căldura lui, deoarece Soarele li se arată sub aparenţa unei stele?

         „Credeţi aşadar că nu ar exista alte surse de lumină şi de căldură decât soarele, şi nesocotiţi electricitatea care, în anumite lumi, joacă un rol mult mai important decât pe pământ? De altfel, nu toate fiinţele sunt constituite din aceeaşi materie ca şi voi, cu organe identice cu cele ale oamenilor”.

         Condiţiile de existenţă ale fiinţelor ce populează diferitele lumi trebuie să fie apropiate mediului în care trăiesc. Dacă nu am vedea niciodată peşti nu vom înţelege cum fiinţele pot trăi în apă. Tot aşa cu celelalte lumi care conţin elemente ce ne sunt necunoscute. Oare nu vedem, pe pământ, lungi nopţi polare luminate de electricitatea aurorelor boreale? Ar fi cumva imposibil ca, în anumite lumi, electricitatea să fie mai abundentă decât pe pământ şi să joace un rol general ale cărui efecte să nu le putem înţelege? Aceste lumi pot deci cuprinde în ele căldura şi lumina necesare propriilor locuitori.

        

6. Concordanţe biblice referitoare la creaţie

        

59. Oamenii şi-au făcut idei foarte divergente despre creaţie, potrivit nivelului cunoştinţelor lor. Raţiunea aplecată spre ştiinţă a recunoscut neverosimilitatea anumitor teorii. Teoria oferită de Spirite confirmă opinia de mult timp admisă de către oamenii cei mai luminaţi.

         Obiecţia ce se poate face acestei teorii, este că intră în contradicţie cu textul cărţilor sacre; dar o examinare serioasă face să se recunoască faptul că această contradicţie este mai mult aparentă decât reală, şi că rezultă din interpretarea dacă unui sens adesea alegoric.

         Problema primului om în persoana lui Adam, ca unic strămoş al omenirii, nu este singurul punct asupra căruia credinţele religioase ar trebui să se modifice. Mişcarea pământului a părut, într-o anumită epocă, atât de opusă textului sacru, încât nu a existat persecuţie în care teoria aceasta să nu fi fost folosită ca pretext, şi totuşi pământul se învârteşte în ciuda tuturor anatemelor, lucru ce nu ar fi contestat nici astăzi fără a ignora propria judecată.

         Biblia spune de asemenea că lumina a fost creată în şase zile şi fixează data în jur de 4000 ani înainte de era creştină. Înainte de aceasta pământul nu exista; a fost scos din neant; textul este formal; iată că ştiinţa pozitivă vine să probeze contrariul. Formarea globului pământesc este înscrisă în caractere imprescriptibile în lumea fosilă, şi este dovedit că cele şase zile ale creaţiei sunt tot atât de bine perioade, fiecare putând însemna mai multe sute de mii de ani. Nu este poziţia unui sistem, a unei doctrine, a unei opinii izolate, este un fapt constatat ca şi mişcarea pământului, şi pe care teologia nu poate refuza să-l admită, probă evidentă a erorii în care poţi cădea luând ad litteram expresiile unui limbaj adesea figurat. Se poate conchide că Biblia este o eroare? Nicidecum; doar că oamenii s-au înşelat în interpretarea ei.

         Ştiinţa, cercetând prin arhivele pământului, a admis ordinea în care diferitele fiinţe au apărut pe suprafaţa lui, şi această ordine este în acord cu cea indicată de Geneză, cu diferenţa că această operă, în loc de a fi ieşit în mod miraculos din mâinile lui Dumnezeu în câteva ore, s-a îndeplinit, oricum din voinţa sa, dar prin legea forţelor naturii, în câteva milioane de ani. Este atunci Dumnezeu mai puţin mare şi mai puţin puternic? Este astfel opera sa mai puţin sublimă neavând prestigiul instantaneităţii? Evident, nu; ar trebui să ne facem despre Divinitate o idee foarte redusă pentru a nu recunoaşte atotputernicia sa în legile eterne pe care le-a stabilit în a conduce lumile. Ştiinţa, departe de a diminua opera divină, ne-o arată sub un aspect mai grandios şi mai conform cu noţiunile pe care le avem despre puterea şi măreţia lui Dumnezeu, în aceea că a fost înfăptuită fără abatere de la legile naturii.

         Ştiinţa, ca şi Moise de altfel, plasează omul ca fiind ultimul în ordinea creaţiei fiinţelor, dar Moise plasează potopul universal în anul 1654 de la facerea lumii, în timp ce geologia ne prezintă marele cataclism anterior apariţiei omului, dat fiind că până la acea dată nu se găseşte în straturile primitive nici o urmă de prezenţă a sa, şi nici a vreunui animal cu structură fizică asemănătoare; dar nimic nu dovedeşte că ar fi imposibil; câteva descoperiri recente au făcut să apară dubii în această privinţă; se poate deci dintr-un moment în altul să se obţină certitudinea materială a anteriorităţi speciei umane, şi atunci se va admite că, şi din acest puncte de vedere, ca şi din altele, textul biblic are un sens figurat. Problema este de a şti dacă şi cataclismul geologic este acelaşi cu cel din vremea lui Noe; or, durata necesară formării straturilor primitive nu permite a fi confundate, şi din moment ce se vor găsi urmele existenţei omului înainte de marea catastrofă, se va demonstra că Adam nu este primul om, iar facerea omului se pierde în noaptea timpului. Împotriva evidenţei nu există argumente posibile, şi va trebui să se accepte aceasta, tot aşa cum au fost acceptate mişcarea pământului şi cele şase perioade ale formării sale.

         Existenţa omului înainte de potopul universal este, într-adevăr, încă ipotetică, dar nu înseamnă puţin lucru. Admiţând că omul a apărut pe suprafaţa pământului cu 4000 ani înainte de Christos, dacă 1650 ani mai târziu specia umană a fost distrusă cu excepţia unei singure familii, rezultă că popularea Terrei datează din vremea lui Noe, adică cu 2350 ani înaintea erei noastre. Or, în timp ce evreii emigrau în Egipt în secolul al optsprezecelea, ei găsea ţara foarte populată şi foarte avansată ca civilizaţie. Istoria dovedeşte că în această epocă India şi alte regiuni erau tot atât de înfloritoare, fără a mai ţine cont de cronologia anumitor popoare care trimit către o epocă mult mai îndepărtată. Ar fi trebuit deci ca între secolele douăzeci şi patru şi optsprezece, adică pe parcursul a 600 de ani, urmaşii unui singur om să fi putut popula toate ţinuturile imense cunoscute atunci, presupunând că alţii nu o făcuseră până atunci, şi în acest scurt interval specia umană să fi putut să se ridice de la ignoranţa absolută a stării primitive la cel mai înalt grad de dezvoltare intelectuală, ceea ce contrazice toate legile antropologiei.

         Diversitatea raselor vine în sprijinul acestei opinii. Climatul şi obiceiurile produc fără îndoială modificări ale caracterului fizic, dar se cunoaşte până unde poate merge influenţa acestor cauze, iar examenul fiziologic probează că există între anumite rase diferenţe de constituţie mai profunde decât cele produse de climat. Încrucişarea raselor produce tipuri intermediare; tinde să şteargă caracterele extreme, dar nu le produce; nu creează decât varietăţi; or, pentru a se produce încrucişarea raselor, era nevoie să existe rase distincte, şi cum s-ar explica existenţa lor dacă li se atribuie o tulpină comună şi mai ales atât de apropiată în timp? Cum să admiţi că în câteva secole unii descendenţi al lui Noe s-au transformat în strămoşi ai rasei etiopiene, de exemplu; o asemenea metamorfoză nu este mai admisibilă decât ipoteza unei tulpini comune pentru lup şi oaie, elefant şi purice, pasăre şi peşte. Încă o dată, nimic nu ar şti să prevaleze împotriva evidenţei faptelor. Totul se explică, din contră, admiţând existenţa omului înainte de epoca ce i-a fost în mod obişnuit fixată; diversitatea strămoşilor; Adam care trăia acum 6000 ani, populând un ţinut încă nelocuit; potopul lui Noe ca o catastrofă parţială confundată cu cataclismul geologic; ţinând cont în sfârşit de forma alegorică în special în stil oriental, şi care se regăseşte în cărţile sacre ale tuturor popoarelor. De aceea este prudent a nu contesta cu foarte mare uşurinţă doctrinele ce pot mai devreme sau mai târziu, ca de atâtea ori, să dea o dezminţire celor care le combat. Ideile religioase, departe de a se pierde, cresc odată cu ştiinţa.


 

Categorie: CARTEA SPIRITELOR | Adăugat de: Angeoudemon (2014-10-14)
Vizualizări: 245 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Categoriile secţiunii
Articolele mele [0]
Despre Reiki [0]
Reiki Usui [0]
Karuna Reiki [0]
Rugaciuni [4]
Invocatii [1]
Practici de curatare / purificare / echilibrare / protectie [1]
Stiai ca... [14]
Magie [4]
Documentare / Conferinte [9]
Meditatii ghidate [1]
UN CURS IN MIRACOLE [53]
Cele 365 de exercitii cuprinse in carte. Cate unul pentru fiecare zi, in ordinea data prin channeling.
Citate [8]
Ingeri [1]
Cauzele spirituale ale bolilor [3]
LEGILE KYBALIONULUI [9]
CARTEA SPIRITELOR [8]
Citate din carte.
Povestiri cu talc [11]
Autentificare
Căutare
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Statistici

    Total online: 1
    Vizitatori: 1
    Utilizatori: 0
    Copyright MyCorp © 2018