Duminică, 2017-11-19, 11:44 AM
Bine aţi venit Vizitator

Site-ul meu

Director de articole

Acasă » Articole » UN CURS IN MIRACOLE

Partea 1 - Lectia 30

„Dumnezeu este în tot ce văd, deoarece Dumnezeu este în mintea mea."


Ideea de astăzi este trambulina care ne lansează spre viziune.

         Din această idee, lumea se va deschide în faţa ta şi o vei privi, văzând în ea ce nu ai mai văzut niciodată. Iar ceea ce ai văzut înainte nu îţi va mai fi deloc vizibil.

         Astăzi încercăm să folosim o nouă formă de „proiecţie.” Nu încercăm să ne debarasăm de ceea ce nu ne place, văzându-l în afară. În schimb, încercăm să vedem în lume ceea ce este în mintea noastră, ceea ce vrem să recunoaştem că este acolo. Astfel, încercăm să ne împreunăm cu ceea ce vedem, în loc să-l ţinem departe de noi. Iată deosebirea fundamentală dintre viziune şi modul tău de a vedea.

         Ideea de astăzi urmează să se aplice cât se poate de des de-a lungul zilei. De câte ori ai o clipă de răgaz, repet-o, cu luare aminte, în sinea ta, privind în jur, încercând să realizezi că ideea este aplicabilă la tot ce vezi acum sau la tot ce ai putea vedea acum dacă s-ar afla în câmpul tău vizual.

         Viziunea reală nu este limitată la concepte ca „aproape” sau „departe”. Pentru a te ajuta să te obişnuieşti cu această idee, încearcă să te gândeşti atât la lucruri din afara câmpului tău vizual, cât şi la cele pe care le poţi vedea efectiv, atunci când aplici ideea de astăzi.

         Viziunea reală nu este numai nelimitată în timp şi spaţiu, dar nici nu depinde de ochii corpului. Mintea este singura ei sursă.

         Pentru a te ajuta să te obişnuieşti mai mult cu această idee, dedică mai multe perioade de exersare aplicării ideii de astăzi cu ochii închişi, folosind orice subiecte îţi vin în minte şi privind mai degrabă înlăuntru decât în afară. Ideea de astăzi se aplică în mod egal la amândouă.


 

Categorie: UN CURS IN MIRACOLE | Adăugat de: Angeoudemon (2014-12-05)
Vizualizări: 101 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Categoriile secţiunii
Articolele mele [0]
Despre Reiki [0]
Reiki Usui [0]
Karuna Reiki [0]
Rugaciuni [4]
Invocatii [1]
Practici de curatare / purificare / echilibrare / protectie [1]
Stiai ca... [14]
Magie [4]
Documentare / Conferinte [9]
Meditatii ghidate [1]
UN CURS IN MIRACOLE [53]
Cele 365 de exercitii cuprinse in carte. Cate unul pentru fiecare zi, in ordinea data prin channeling.
Citate [8]
Ingeri [1]
Cauzele spirituale ale bolilor [3]
LEGILE KYBALIONULUI [9]
CARTEA SPIRITELOR [8]
Citate din carte.
Povestiri cu talc [11]
Autentificare
Căutare
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Statistici

    Total online: 1
    Vizitatori: 1
    Utilizatori: 0
    Copyright MyCorp © 2017